Maica Domnului – modelul femeii creștine!

Maica Domnului - modelul femeii crestine

Trăim astăzi o evidentă criză a modelelor! Pe fondul unei societăți marcată de un relativism evident, devine tot mai pregnantă nevoia unor repere. Dorim să vă focalizăm atenția – stimate femei creștine – înspre modelul Maicii Domnului! Fiind mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serfimii. Conduita sa reprezintă idealul spre care trebuie să tindă orice femeie, în procesul asemănării cu Domnul Hristos!

Traian Dorz scria în cartea Scumpele noastre surori, retipărită recent la editura Oastea Domnului, Sibiu, (2010, p. 12), următoarele:

„Prin Sfântul Cuvânt al Evangheliei, Duhul Sfânt ne pune înainte pilda celei mai sfinte dintre femei și a celei mai binecuvântate dintre toate ființele pământești, care a fost aleasă pentru un har unic, pentru harul de a fi cea dintâi și cea mai aleasă împreună-lucrătoare cu Dumnezeu la mântuirea lumii. Este pilda Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Ea este, prin Iisus, și Maica noastră a tuturor.

Citește și: Rugăciunea mamei

Viața ei, ca fiind cea mai apropiată de noi, trebuie să slujească de pildă fiecăreia dintre femei, de la cea dintâi vârstă și până la cea din urmă. De la cea mai de jos stare și până la cea mai de sus… și de la cea mai mică datorie și până la cea mai mare.

După sfânta viață a Maicii Domnului, Scriptura Sfântă ne învață, ne îndeamnă să privim cu luare-aminte și viața celorlalte femei, a căror pildă de trăire ne este înfățișată cu îndemnul de a o urma. Pentru ca, fără cuvânt, prin purtarea noastră sfântă, toți cei apropiați ai noștri să fie câștigați pentru Domnul. (1 Petru 3, 1-6).”

Cea mai de seamă învățătură a Maicii Sfinte, păstrată pe paginile Sfintei Scripturi, am putea-o socoti următoarea provocare: „Să faceți orice vă va zice El” (In. 2, ….).

Îndreptând atenția asupra Fiului ei și a Mântuitorului nostru – iar nu asupra sa însăși – ea ne-a învățat smerenia, atât de necesară în conduita noastră a tuturor și implicit a femeii creștine. Această smerenie s-a evidențiat atât de pregnant în viața sa, mai cu seamă la Sărbătoarea Buneivestiri, când – înștiințată că fără să știe de bărbat îl va naște pe Mesia – ea a spus mesagerului divin: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvintele Tale!” (Lc. 1, 38). Putem afirma, fără teama de a greși, că – potrivit modelului ei – orice femeie creștină trebuie să dovedească smerenie – îndreptând ochii soțului și a copiilor înspre Iisus, prin conduita ei.

Citește și: Cum răspundem provocărilor educației creștine?

Să fie un model de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Doar așa va deveni „ajutorul potrivit” pentru mântuirea soțului și dătătoarea de viață nu doar biologică, ci și duhovnicească pentru copii și nepoți! Astfel de femei – asemenea Maicii Sfinte – sunt cu certitudine una dintre cele mai de seamă forțe ale Bisericii lui Hristos și o autentică sursă de împlinire pentru familia secolului XXI!

Vă dorim să întrupați cât mai autentic modelul femeii creștine!

Ți-a plăcut ? Distribuie

Cauta dupa temă si cuvinte cheie

Ți-a plăcut ? Distribuie

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Postari similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *