Diferența între mamele de fete și mamele de băieți

Diferenta intre mamele de fete si mamele de baieti

V-ați întrebat vreodată de ce tot timpul sunt probleme cu părinții băiatului, atunci când doi tineri se căsătoresc? Și mai puțin cu părinții fetei? În orice situație există și excepții, însă ideea generală creată în poporul nostru este că soacrele sunt acre. Și că de regulă nora cu soacra nu prea se înțeleg.

Eu una mi-am pus demult această întrebare și am căutat raspunsuri: unele mi s-au părut foarte bune și am zis că merită să le împărtășesc cu voi.

  1. Cum își crește o mamă, fata?

De regulă mamele de fete sunt destul de preocupate să le învețe pe fete să fie ordonate, harnice, chivernisite, responsabile, să știe să calce, să gătească, să spele. Cam tot ce are de regulă de făcut o femeie în casă. De unde să învețe, dacă de la mama nu? E foarte bine. E de admirat când vezi o mamă care se gândește la viitorul copilului ei și încearcă de când acesta este mic să-l învețe aceste lucruri. Îi va fi mai ușor când va fi la casa lui. Ca să știe cum să se descurce.

Ce ne facem însă cu fetele care sunt mai comode. Cărora nu le place atât de mult să se ocupe de casă? De regulă, nu prea au de ales. Că după ce sunt la casa lor, tot trebuie să le facă. Poți să ai mulți bani și să plătești pe cineva să-ți facă curățenie și mâncare din când în când. Dar să fii ordonată ține parcă de responsabiliatea ta ca femeie.

Deci eu văd așa fetele sunt de două feluri: mai hărnicuțe, cărora le place să facă tot ce este necesar în casă, și mai comode. Nu le place, dar nu au ce face, tot trebuie să facă.

Bun. Să trecem la băieți.

  1. Cum își crește o mamă, băiatul?

De regulă băieții sunt mai leneși, mai comozi, am zice. Nu prea le place să-și pună sosetele murdare la spălat, că le lasă lângă pat sau împrăștiate peste tot prin casă. Să ducă gunoiul uită mereu. Când îi trimiți până la magazin să cumpere pâine trebuie să insiști de 5 ori și tot nu se duc până nu li se face foame, ș.a.m.d.

Citește și 10 Sfaturi învățate de la soacra mea în 10 ani

Și mama? Ce face?

Mama, îl încurajează: El este băiat. Băieții sunt mai leneși nu ai ce le face. N-ai să-i obișnuiești tu acum să fie ordonați. Nu va fi al meu o excepție.

De fapt, și fetele și băieții fac parte din rasa umană. Fetele pot fi mai harnice sau mai comode, și băieții le fel. Diferența este ce le băgăm noi, ca mame în cap.

Păi dacă copilul e mai comod și tu îi mai și bagi în cap: „Dragul mamei, eu te înțeleg, tu ești băiat, așa sunt băieții”, atunci el înțelege că nu trebuie să mai facă nici cel mai mic efort de voință, că oricum problema lui se rezolvă. Adică i-o rezolvă altcineva. (Femeia).  Fetele, săracele, nu au de ales. Că le place sau nu le place, trebuie să facă treabă, altfel, nimeni n-o va face în locul lor. Și casa aceea va fi un dezastru total.

Deci, mamelor de băieți, când vedeți că fiul vostru nu prea trage să fie ordonat, nu-l încurajați.

Nu-i faceți voi în loc. Lăsați-l să stea cu minzeria la pat. Cu vasele nespălate și gunoil în casă. Altfel, nu se va obișnui. Explicați-i că el, va trebui să fie și el ajutor potrivit soției. Să facă lucrurile împreună, dacă va vrea să aibă soție seara. Altfel, soția va munci până la epuizare și seara la ora 23.00 va vrea doar să doarmă. Ea va fi singură toată ziua cu treburile ei, iar tu cu ale tale. Ceea ce nu aduce deloc unitatea în familie.

Mamă dragă, știi câte conflicte ai putea să eviți, învățându-l pe fiul tău să fie responsabil și să-și ajute soția? Cele mai dese conflicte în familie pe această temă sunt. Și cine e vinovatul? Femeia – că este cicălitoare. Dar haideți să fim realiști. Este și femeia cicălitoare că le vrea poate perfecte pe toate. Însă când există colaborare la acest capitol, și lucrurile se vor a face împreună, cu siguranță soții vor fi mult mai legați. Vor simți mai mult unul cu celălalt.

Așadar, dragi mame, vă îndemn să vă gândiți, încă de pe acum să vă pregătiți copilul pentru ceea ce va trebui să devină.

Spor!

 

Cristina Turbuțan

Ți-a plăcut ? Distribuie

Cauta dupa temă si cuvinte cheie

Ți-a plăcut ? Distribuie

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Postari similare

Un comentariu la „Diferența între mamele de fete și mamele de băieți”

  1. Aveti mare dreptate. Vina este a noastra a mamelor. Noi incurajam lenea sau harnicia. Asta datorita ideilor invechite care le avem in cap. Va multumesc de articol. Foarte util!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *