4 discuții pe care trebuie să le aveți cu fiica voastră înainte de adolescență

4 discutii inainte de adolescenta

Discuțiile pe care le-am purtat cu fiicele mele de 11 ani sunt extrem de diferite față de discuțiile ce le aveam acum un an sau doi. Aceste discuții au căpătat o nuanță diferită și mai multă greutate. Ce să mai vorbim despre drama ce apare odată cu dezbaterea unor subiecte. Spre exemplu prietenia sau igiena personală, teme ce odată erau destul de ușor de discutat. Chiar dacă fetele mele au devenit mult mai independente, totuși este clar că ele au nevoie la fel de mult, de mine. Fiicele voastre au nevoie de voi, de asemenea. Iată câteva discuții ce ar trebui să le aveți (în mod continuu) cu fiicele voastre, înainte de adolescență.

  1. Discuția „lasă-mă să îți spun ce presupune pubertatea”

Pubertatea este un cuvânt ce acoperă o varietate amplă de simptome. Fiecare fată le va experimenta odată și odată, la o intensitate diferită. Anumite fete vor asocia pubertatea cu prima menstruație. Însă cele mai multe nu se gândesc că pubertatea presupune și creșterea sânilor, a părului în locuri noi ale corpului sau oscilații în temperament ce pot cauza confuzie și anxietate. Astfel mamele pot interveni pentru a oferi confort, sprijin și informații utile pentru a-și ajuta fiicele să înțeleagă perioada prin care trec sau să le pregătească pentru viitor. Împărtășiți-le experiența voastră de când erați adolescentă și arătați-le toată disponibilitatea voastră față de întrebările și nesiguranțele pe care ele le au.

Citește și: Cum să-i înveți pe adolescenți să spună NU sexului?

  1. Discuția „ce anume las să mă influențeze?”

Adolescentele se vor transforma în tinere femei, iar în acest proces își vor pune sub semnul întrebării identitatea lor, precum și integrarea lor în societate. Ajutați-le să își consolideze propria identitate, având o legătură strânsă cu ea. În adolescență, prietenii joacă un rol important în ceea ce privește influența exercitată asupra lor, dar aceasta nu înseamnă că noi ca părinți ar trebui să ne punem pe banca de rezervă.

Fiți aliata fiicei voastre, în timp ce aceasta testează diferite prietenii și anturaje. Ajutați-o să își dea seama dacă are un impact pozitiv asupra anturajului ei sau dacă cercul ei de prieteni o influențează puternic în mod negativ. În acești ani, presiunea anturajului devine copleșitoare. Intimidarea celor din jur, gașca de prieteni sau aspectul exterior devin principalele preocupări. Ajutați-o pe fiica voastră să aleagă în funcție de ce o influențează pozitiv sau negativ și vorbiți cu ea deschis despre persoanele cu care alege să își petreacă timpul liber.

  1. Discuția „tehnologia este un instrument, nu ceva care să te stăpânească”

Fiicele noastre trebuie să știe că tehnologia este un instrument esențial în comunicare și educație. Poate însă ușor deveni un obstacol în calea relațiilor interumane sănătoase și a maturității cognitive. Învățați-vă fiica despre ștacheta impusă de platformele online. Despre puterea comercializării manipulatoare. Despre tendința de a critica sau despre anonimitate pe platformele online, precum și despre potențialul rețelelor sociale de a ataca stima de sine și mulțumirea. Explicați-le fetelor voastre că rețelele sociale nu reflectă realitatea! Chiar dacă poate au contact doar cu persoane ce le cunosc și în viața reală. Protejați-vă fetele prin stabilirea unor restricții în ceea ce privește folosirea tehnologiei. Ajutați-le să gândească critic cu privire la timpul și modul în care folosesc aparatele tehnologice.

 Citește și: 10 sfaturi utile în creșterea adolescenților

  1. Discuția „de ce sunt așa?”

Ia destul timp unei fete să își dea seama că ea se analizează mult mai mult, față de cum ar face-o alte persoane din jur. Noi, fetele, suntem obsedate de felul cum arătăm, ne comparăm cu cei din jur și asta cu ce scop? Fetele noastre trebuie să înțeleagă că este în zadar să investească timp în a deveni ceva ce nu le reprezintă. Adevărul este că Dumnezeu ne-a făcut așa cum a dorit El. El ne-a făcut cu un scop și cu precizie. Cu cât mai repede recunoaștem această binecuvântare, cu atât mai capabili vom fi să avem încredere și pace. Fiica voastră este o operă de artă; asigurați-vă că îi amintiți aceasta cât mai des în această perioadă tumultuoasă din viața ei.

Împărtășiți-ne: care ar fi conversațiile marcante ce le-ați avut sau v-ați fi dorit să le fi avut cu părinții voștri odată cu maturizarea voastră?

 

Ți-a plăcut ? Distribuie

Cauta dupa temă si cuvinte cheie

Ți-a plăcut ? Distribuie

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Postari similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *